privesc în sus... la ciocănitorile cu bindi roșu pe ceafă care forează în lemnul putred al stâlpilor preistorici sau la graurul care cântă dimineața de la înălțimea stâlpilor, de beton de data aceasta.
Prin urmare, oamenii inteligenți sunt ornitologi.
luni, 13 septembrie 2010
miercuri, 8 septembrie 2010
The best is yet to come, huh?
Nu există nicio perioadă din viața mea pe care să-mi doresc să o retrăiesc.
Nu au fost momente care să-mi fi lăsat o amprentă atât de puternică sau de persistentă sau de plăcută încât să-mi doresc să trec din nou prin ele.
Nu există persoane pe care să le regret în asemenea hal încât să vreau să le am din nou alături în aceleași condiții ca în trecut.
Acum câteva săptămâni, o prietenă de-a mea m-a sunat la o oră destul de târzie din noapte ca să-mi spună cât de mult îi este dor de perioada în care a fost studentă cu bursă Erasmus într-un oraș din Italia. Spunea că a fost probabil cea mai frumoasă perioadă din viața ei și că nu va mai trăi vreodată o experiență atât de plăcută. [Blessed are those who can talk their way out of trouble, who are able to cope by verbalizing their problems! I know I can't!] Mi-a vorbit despre cât de dor i s-a făcut de colegi și de locuri, uitându-se pe pozele din acea perioadă, despre cât de minunat a fost totul. În cele din urmă, după ce a și plâns un pic, s-a liniștit.
Nu am băgat prea mult în seamă acest incident, dar acum mă întreb: ce semnificație are faptul că nu simt nostalgie pentru niciun moment din trecut? Oare ce e mai bun de abia de acum urmează? Sau nu cumva e exact invers? Nu cumva am trecut deja prin cea mai frumoasă perioadă din viața mea și nici măcar nu mi-am dat seama? Nu știu. Tot ce știu acum e că nu trăiesc nici cu nostalgia trecutului, nici cu speranța proiectelor de viitor și nici cu entuziasmul exuberant al clipei prezente. Și atunci, unde sunt? Where am I?
Nu au fost momente care să-mi fi lăsat o amprentă atât de puternică sau de persistentă sau de plăcută încât să-mi doresc să trec din nou prin ele.
Nu există persoane pe care să le regret în asemenea hal încât să vreau să le am din nou alături în aceleași condiții ca în trecut.
Acum câteva săptămâni, o prietenă de-a mea m-a sunat la o oră destul de târzie din noapte ca să-mi spună cât de mult îi este dor de perioada în care a fost studentă cu bursă Erasmus într-un oraș din Italia. Spunea că a fost probabil cea mai frumoasă perioadă din viața ei și că nu va mai trăi vreodată o experiență atât de plăcută. [Blessed are those who can talk their way out of trouble, who are able to cope by verbalizing their problems! I know I can't!] Mi-a vorbit despre cât de dor i s-a făcut de colegi și de locuri, uitându-se pe pozele din acea perioadă, despre cât de minunat a fost totul. În cele din urmă, după ce a și plâns un pic, s-a liniștit.
Nu am băgat prea mult în seamă acest incident, dar acum mă întreb: ce semnificație are faptul că nu simt nostalgie pentru niciun moment din trecut? Oare ce e mai bun de abia de acum urmează? Sau nu cumva e exact invers? Nu cumva am trecut deja prin cea mai frumoasă perioadă din viața mea și nici măcar nu mi-am dat seama? Nu știu. Tot ce știu acum e că nu trăiesc nici cu nostalgia trecutului, nici cu speranța proiectelor de viitor și nici cu entuziasmul exuberant al clipei prezente. Și atunci, unde sunt? Where am I?
Abonați-vă la:
Postări (Atom)