Eat Pray Love

Atenție: În rândurile ce urmează nu veți găsi un rezumat, ci o serie de păreri personale.

Cartea este bună. Are o idee, are un mesaj de comunicat, spune ceva până la capăt, și o spune cu umor și cu inteligență.
Filmul însă e o înșiruire deșălată de imagini care nu par să aibă nicio noimă și niciun sens. Peisajele sunt frumoase, ce-i drept, și pe alocuri mai sunt și momente amuzante care stârnesc râsul, dar per total filmul este extrem de superficial și de lipsit de substanță. Toată latura spirituală a căutării de sine și mai ales a împăcării cu sine prezentă în carte abia dacă este vag menționată în film. Personajele sunt unidimensionale și nu spun mare lucru, iar actorul Richard Jenkins este extrem, dar extrem de neconvingător în rolul lui Richard din Texas.

Nu este cel mai prost film pe care l-am văzut vreodată, există altele mult mai proaste, dar în fond și la urma urmei, nu este nici un film bun. Cele 4.9 stele din 10 pe care le-a obținut pe IMDb reprezintă o apreciere destul de corectă.
Probabil că dacă nu aș fi citit cartea și aș fi mers pur și simplu la acest film în care joacă actrița de renume mondial Julia Roberts, mi s-ar fi părut doar o altă comedie hollywoodiană, filmată în locuri exotice și plină de product placement de la sponsori (de exemplu, laptopuri Sony Vaio). Dar situația e alta: am citit cartea, iar singura mea concluzie este că filmul nu îi face deloc dreptate cărții. Da' deloc-deloc.

Alice în țara lui Tim Burton

Am fost azi la cinematograf, cu prietena mea dragă, la Alice în Țara Minunilor, 3D.
Super tari ochelarii, eu mă așteptam la porcărele cu rame de hârtie, stil ochelarii pentru eclipsă, însă erau unii cu lentile și rame mari, negre, din plastic, à la Sam Sparro.

E primul film 3D la care merg, dar nu știu dacă m-a impresionat așa de tare tridimensionalitatea. Adică, nu e tocmai surprinzătoare, că doar văd în trei dimensiuni majoritatea lucrurilor din jurul meu. Era și timpul ca și pelicula să redea cu mai mare acuratețe realitatea. (fără discuții interminabile despre ce este realitatea și realitatea realității, vă rog!)

Alice însă... um, it's complicated.
Să nu vă așteptați la o ecranizare a poveștii lui Lewis Carroll. Era chiar lipsit de originalitate să se facă așa ceva. Nu. Povestea este ca o înghețată asortată, dar cu vreo 5-6 arome într-o singură cupă. Aveam senzația că mă uit la un film de fantezie, unul de acțiune, unul istoric, unul eroic, unul cu Alice și un bildungsroman, toate în același timp. Să vă explic (atenție, **Spoiler alert!**).

În primul rând, Alice este adultă și este cerută de soție de cel mai hidos tânăr roșcat din lume, într-un foișor, sub ochii tuturor oamenilor aflați la petrecerea-surpriză-de-logodnă. În momentul cu pricina, în loc să-i dea un răspuns junelui, fuge după iepurele îmbrăcat într-o jiletcă și urmărindu-l, cade într-o scorbură. O cădere foarte violentă, mai ales în 3D. După ce Alice ajunge în camera cu multe uși și bea poțiunea care o face mai mică, și are desigur probleme cu cheia uitată pe masă, bla-bla, reușește să intre în Lumea de Jos, The underworld. (Parcă ăsta era titlul unui alt film.) De aici, vă întâlniți cu omida albastră, pisica_care cunoaște arta evaporării, regina cu capul mare și părul roșu, pălărierul nebun cu părul mare și roșu, un câine bloodhound, adorabil prin cât de bleg poate să fie, o fiară cu aspect de hienă supra-dimensionată și mai ales cu dinții supra-dimensionați, un balaur urât cu aripi, care scuipă nu foc, ci electricitate, o regină albă și mironosiță, și alte multe personaje multe și mărunte. Alice trebuie să găsească sabia (parcă am mai văzut asta în Cavalerii mesei rotunde), să se îmbrace cu o armură (și pe asta parcă am mai văzut-o în Joan of Arc) și să omoare dragonul cu ajutorul căruia The Queen of Hearts deținea pe nedrept tronul (pe asta am văzut-o în toate filmele din ultima vreme și în mai toate jocurile pentru calculator). Normal că după multe peripeții reușește să facă asta și se întoarce în lumea reală ca să-l refuze politicos pe pretendent și să pornească o nouă afacere de comerț cu China.

Filmul e înțesat cu simboluri văzute deja prin multe alte filme, tocmai de aceea surprinde doar prin originalitatea combinării lor, nu atât prin mesaj. Este violent per ansamblu, dar nu într-un mod foarte explicit, e mai degrabă o violență surdă, înconjurătoare, o atmosferă plină de elemente potrivnice. E tipicul film de acțiune din zilele noastre, îi lipsesc doar mașinile explodate și bătăile cu lovituri de pumni șuierând, altfel, îmi lasă aceeași senzație de violență absurdă.

Nu e chiar atât de rău totuși. Sunt și elemente plăcute. În primul rând, Alice știe că această călătorie e doar un vis, visul pe care îl are mereu încă din copilărie. Apoi, e interesantă problema de identitate și gluma pe care i-o spune pălărierul: "Ți-ai pierdut multul" (You lost your muchness - apropo, există un grup haios pe facebook), în sensul că și-a pierdut esența interioară, curajul. Mi-au mai plăcut dungile turcoaz ale pisicii de Cheshire, fețele broscuțelor-paji și momentul precis în care omida albastră își croșeta coconul și vorbea despre moartea pentru viața aceasta și despre metamorfozare. (Dintr-o dată, tot procesul acesta prin care unele insecte trec prin stadii de dezvoltare atât de diferite mi se pare extrem de bizar: sunt omizi, apoi pupe, apoi fluturi. Ce ciudat!) A, și a fost amuzant dansul "performed" la final de pălărier.

Nu este minunat, dar nici execrabil. Dacă vă plac genul fantasy și poveștile cu lumi inventate, atunci trebuie văzut, măcar ca să puteți să-l "demontați" mai bine.