De ce scriu aici? Pentru că, la fel ca oricare alt om, simt nevoia să mă exteriorizez. Cumva. Pot să-i stresez pe cei din jurul meu cu detalii, pot să scriu în jurnalul meu, pot să vorbesc la telefon sau pe mess cu prieteni. Dar la un moment dat intervine o auto-cenzură. De ce să le mănânc atât de mult timpul cu mine? Și atunci, dacă am ceva anume de spus, de transmis, de comunicat, de pus în comun, de împărtășit sau doar ceva care îmi stă pe inimă sau pe creier, îl voi pune aici, în ideea că poate vreodată, cineva va citi. Și probabil nu-i va plăcea.
Exact așa cum nu îi place lumii de mine, autoarea. Pentru că sunt pedantă, pentru că intimidez, pentru că le provoc oamenilor complexe, pentru că despic mereu firul în o sută patruzeci și șapte de mii trei sute cincizeci și opt de fire mai mărunte. Cu alte cuvinte pentru că sunt exact ca personajul acela, unul din pinguinii din Madagascar... Kowalsky în episodul acesta... Gândesc, analizez, intru în detalii... și cu ce mă aleg? Cu priviri dezaprobatoare, cu senzația că duc un război cu lumea, că nu reușesc să mă adaptez, că orice aș face, nu e bine, că sunt altfel, dar nu în sensul bun al cuvântului, că dacă știu unde e Djibouti pe hartă, e clar că nu sunt normală.
Însă mai este clar un lucru. Lumea nu o să se adapteze la felul meu de a fi, tot eu va trebui să mă pliez cumva pe cerințele acestea care nu mi se par firești. ***Lasă, și ce dacă spune "vreau decât"? Ce mare scofală? Lasă, și ce dacă nu le explicăm copiilor ce înseamnă "a se juca frumos" și apoi avem pretenții enorme de la ei? De ce ești așa de stresată și de ce vrei să corectezi totul?***
Oamenii, în general, se descurajează foarte ușor. Avem o mare instabilitate emoțională și uneori e suficient cel mai mic gest sau cuvânt critic ca să ne "dezumflăm" și să renunțăm. Aș vrea să pot fi ca broscuța aceea din anecdotă: pentru că era surdă și nu auzea cuvintele neîncrezătoare ale privitorilor de pe margine, ea singură dintre toate a reușit să ajungă în vârful turnului. Majoritatea criticilor sunt făcute doar de dragul criticii, nu au o bază sau o justificare, alta decât ideea că e bine să critici orice, oricum, oricând, doar ca să dovedești că ai idei și argumente proprii. Mă uit în jur și mă mir de cât de repede aruncă oamenii unii în alții cu "ești prost" în loc să se uite la sine și să-și recunoască incapacitatea de înțelegere și gigantica intoleranță.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu