Stăteam și eu la calculator, ca tot omul, pe la 2 noaptea, vizionând un sit-com și verificându-mi mailul, când aud cum latră. Știu că are mai multe lătraturi diferite, dar de data asta părea chiar alarmat. Nu în genul "mi-e foame și vreau să-mi dai de mâncare", nici în genul "trece cineva pe stradă noaptea și trebuie să-l sperii când ajunge fix pe lângă gard", nici în genul "toți câinii din împrejurimi latră, așa că hai să latru și eu, să le țin isonul". Nu. Era ceva de genul "e o altă vietate în curte și mă scoate din sărite la culme, așa să o să mărăi și o să latru la ea până o sperii și o gonesc".
M-am gândit: meh, whatever. Și, ca tot omul, de la atâtea episoade din sit-com, până la urmă mi s-a făcut foame. M-am dus la bucătărie să caut un codru de pâine, dar câinele meu mârâia tot mai tare. Am lăsat pâinea și am ieșit afară (îmi aminteam de un incident asemănător, de când eram mică: aveam alt câine, dar tot cam așa de alarmat a fost într-o noapte pentru că găsise un arici - speram să dau și eu tot de un arici!). Când colo, nu, Ben al meu se dădea în spectacol ca un bătăuș lăudăros în jurul unui pui de pisică, negru sau neagră, sexul nu l-am putut stabili pe întuneric. Pisica stătea pe loc, impasibilă, naivă și lipsită de apărare, în timp ce derbedeul meu se tot învârtea în jurul ei, încercând să-i comunice cât mai fioros cu putință să părăsească incinta - în cazul de față, incinta în aer liber care este curtea mea. Eu priveam siderată acest spectacol demn de Animal Planet, și-mi doream să am o cameră cu infraroșu, căci părea clar o scenă de postat la ȘtirileProTv.ro. Sau și mai bine, în Libertatea!
Așadar, pisica era indiferentă, iar câinele se dădea de ceasul morții în jurul ei. Cât de stereotipic! La un moment dat m-am gândit să iau pisica și să o evacuez de pe proprietatea mea privată unde evident că venise în mod fraudulos, dar până să zic hop, câinele meu înșfacă pisica de grumaz și o aruncă de beton. Pisica miaună cu un glas sfâșiat, în timp ce câinele o târăște prin toată curtea, până ajunge la locul lui preferat, în porțiunea cu iarbă mai înaltă. Acolo își îngroapă - și apoi uită că a îngropat - oasele primite ca hrană și colțurile de pâine pe care nu vrea să le mănânce cu niciun chip.
Ultimul lucru pe care am apucat să-l văd înainte să intru debusolată înapoi în casă a fost Ben, cu mica pisică neagră în bot, un pic debusolat la rândul lui pentru că nu prea știa unde să ascundă cadavrul. Până la urmă a lăsat-o tot în iarbă - și probabil că o s-o uite acolo, așa cum uită și de oase.
Morala? Rea-litatea contrazice proverbele "Câinele care latră, nu mușcă" și "Mâța blândă zgârie rău". Tocmai am văzut cum o mâță blândă abia ieșită din găoace ajunge să fie mușcată de un câine care lătrase la ea juma' de oră. Nu se poate spune că nu a avertizat-o!
Mi-e milă de pisică, și mi se pare odios ceea ce s-a întâmplat mai devreme, dar nu pot să nu remarc indiferența enervantă și aerul de superioritate aristocrată pe care pisica și-l arogă: parcă aș fi văzut un salahor ucigând o mică adolescentă burgheză și îngâmfată! Câinele meu a simțit nevoia să-i arate pisicii unde îi e locul, adică nu pe teritoriul lui.
Mda, și tot n-am apucat să mănânc. De fapt, cred că nici nu mai mi-e foame.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu