Metal

Un lucru pe care l-am aflat cu o oarecare surprindere la un curs de psihologie acum câțiva ani este că_comunicarea este ireversibilă. E un fapt atât de evident încât ajunge să nu mai fie băgat în seamă. Ca atunci când treci în fiecare zi prin același loc familiar pe care nu te mai oprești niciodată să-l observi cu adevărat. Sau ca persoana aceea cunoscută de mult timp - mama, tata, sora, bunica, nepotul, vecinul sau vreun prieten apropiat - pe care nu o vezi, nu o asculți cu adevărat.

DA, ireversibilă în sensul că nu mai poți lua înapoi cuvintele spuse și nici nu le poți anula efectele. Totul devine aproape dramatic dacă e să te gândești la impactul emoțional pe care îl pot avea anumite cuvinte. Cum, te-am făcut să te îndoiești de tine spunându-ți că nu ești în stare de nimic, te-am făcut să te simți nedorit? Și ce, dacă îmi cer scuze, nu se rezolvă totul? Cum, nu pot să îți spun orice, bun sau rău, pentru ca apoi să încerc să șterg totul cu buretele "Îmi pare rău" sau fratele lui mai mare "N-am vrut, nu vorbeam serios"?

Pare stupid și imatur, dar eu una văd în jurul meu o mulțime de oameni care parcă nu își măsoară deloc cuvintele, rostesc pur și simplu primul lucru care le vine în minte fără să le pese câtuși de puțin de ceea ce pot crede ceilalți sau mai ales de cum pot fi afectați ceilalți.
Desigur, aici există și o mare capcană: nu poți ști niciodată foarte clar și precis care sunt limitele personale și mai ales zonele de intoleranță ale cuiva. De multe ori se întâmplă ca oamenii înșiși să nu-și cunoască vulnerabilitățile până nu le sunt "zgândărite" într-un mod care este amplificat de ecoul atât de exagerat al emoțiilor.
Și atunci a cui e vina? A celui ireverențios sau a celui sensibil? Și mai dificil este când cele două roluri se interschimbă. Atunci ai rețeta unui dezastru emoțional, în care călăul și victima pot ajunge să se acuze reciproc tocmai de lipsă de respect și de hiper-sensibilitate. Alegeți.

Guess what I've been listening while writing this... Oh, and it's not so much about the lyrics as it is about the sound of a thousand jigsaws drilling into my metal soul. Am I emo or what?



P.S. Este 4 dimineața și rândunicile au început deja să ciripească în dreptul ferestrei mele deschise. Ce contrast!