So, e simplu. Eu spun un cuvânt, iar interlocutorul meu trebuie să spună cât mai repede primul cuvânt care îi vine în minte. Și tot așa, până ne plictisim. Sau până trebuie să plecăm. Sau până ne întrerupe ceva.
Mie mi se pare distractiv, chiar dacă miza nu este una evidentă.
Nu e o idee foarte originală, dar e foarte ușor de pus în practică, în aproape orice condiții. Nu ai nevoie de accesorii, ci doar de ceva minte. L-am numit ping-pong lingvistic, sau ping-pong cu cuvinte.
În ultima vreme am propus acest joc tuturor cunoscuților cu care am avut răgaz să stau mai mult de vorbă și îmi place să constat și aici (evident!!!) o mare diversitate a manifestărilor umane.
A. este primul cobai în acest experiment. A fost destul de amabil încât să joace cu mine, dar la multe cuvinte de-ale mele răspunde cu "nimic", astfel că mă văd nevoită să resetez destul de des. E și o parte pozitivă aici, pentru că o pot lua de la capăt cu ce vreau eu.
B. este și reacționează foarte rapid, mult mai rapid decât mine, ceea ce mă complexează întrucâtva, dar mă și motivează pe de altă parte.
C. se plictisește cel mai ușor. După 10-15 cuvinte deja cască a somn și nu știe cum să scape mai repede.
I. este un partener bun, jucăuș, echitabil.
M. are un fel haios de a se încrunta când se gândește la un nou cuvânt. Încearcă să se grăbească totodată, de parcă am fi la șah și ceasul ticăie și trebuie să execute cât mai rapid următoarea mutare.
R. revine mereu în același cerc al propriilor păreri sau sentimente despre lucruri, în loc să opereze cu concepte sau obiecte, sau culori, sau idei. Cuvinte precum "neplăcere" sau "greu" au fost mai mult decât recurente.
T. nici măcar nu a avut răbdarea să îi explic regulile jocului, așa că se poate spune că a fost o înfrângere totală, din start.
As a blogger I should, like, probably, come up with a signature, like, a trademark farewell catch phrase, like.
Neah, maybe next time.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu