Chaos

Nu sunt singură.
...............
...............
S-ar fi evitat denigrările aduse propriei persoane sau măririle exagerate.





Se întâmplă uneori ca mintea să o ia un pic razna, să te gândești la ceva, și apoi la altceva, și la un moment dat să îți spui retoric: "Puah! De unde am plecat și unde am ajuns... " Am plecat de la punctul A și am ajuns în Z. Cum? Pe unde? Păi să vedem:






Nu sunt singură.
În noaptea asta Luigi doarme cu mine.
Luigi e nepotul meu, are 12 ani.
El doarme. Eu nu pot. Este a cincea noapte săptămâna asta când luna îmi bate în geam, iar lumina care se filtrează prin perdele e albastră.
Când eram mai tânără, în nopțile cu lună plină ieșeam afară ca să scriu în jurnal... de parcă decorul sau luna plină m-ar fi inspirat mai mult. De unde! Nici pomeneală. De mediocritate nu scapi nici măcar la lună plină. Nici măcar în cimitir unde mergeam noaptea să caut inspirație literară. Nu e nimic înfricoșător în cimitir noaptea. Și nici deosebit de dătător de inspirație.
Abia aștept concertul Noisettes de pe 29 mai pentru care am obținut aproape în mod miraculos invitație. Îmi place să merg la concerte. La ultimul concert la care am fost, la Sala Palatului, porniseră un reflector imens în direcția publicului de la balcon... și era un dement care striga, urla: "Stiiiiiiiiiiingeți lumina!" Au stins-o până la urmă.
Vă place fisticul? Mie da. Nu știu de ce, înainte spuneam că nu îmi place, ca un copil mic care nu a gustat niciodată o anumită mâncare, dar cu toate astea susține sus și tare că nu îi place deloc. "Dar ai gustat?" "Nu." "Păi și atunci de unde știi că nu îți place" .... Da, sigur, nu ne plac strugurii acrii, mai ales dacă nu putem să ajungem la ei, normal că sunt nașpa. Textul meu e datat. Pun pariu că peste ceva timp cuvântul nașpa va deveni obsolet, pentru că va apărea ceva mult mai trendy-flendy pentru a spune același lucru. Ce naiba înseamnă flendy? E doar un cuvânt care rimează, nu? Ca în fuddy-duddy probabil. Pe ăsta îl știu dintr-o melodie a lui Sting. Ah: când eram mică exista guma Minty, care avea surprize/poze cu cântăreți. Și mi-a "căzut" la o gumă din-asta surpriză cu poza lui Sting... cred că aceea a fost prima mea întâlnire off the record cu el. Prima mea reacție a fost să râd: eu sting, tu stingi, el bea de stinge.
Tatăl meu bea. A murit când eu aveam 6 luni. Nu știu dacă e mai bine sau mai rău. Toate datele pe care le am despre el sunt la mâna a doua. Mama spune că era absurd de gelos și agresiv. Vecinii vorbesc despre autoritatea cu care își chema copii de la joacă: era suficient să fluiere o dată și frații mei intrau imediat în casă. Prietenii lui din tinerețe vorbesc despre vremurile bune cu emoție în glas și cu lacrimi în ochi. Mi-e greu să recompun un portret cât de cât decent din datele astea disparate și contra-făcute. So I don't have a father.
Acum, mi-ar fi ușor să spun că asta e cauza tuturor problemelor mele... dar cică 80% din familii sunt disfuncționale, și asta nu îi împiedică pe oameni să își vadă de viețile lor. Deci scuza asta nu merge, nu e validă, nu stă în picioare. A mai observat și altcineva cum Eliade scrie de multe ori sinonime unul după altul, în aceeași frază, așa cum am făcut eu mai sus? Aveam o profesoară a naibii în liceu care insista să citim. Romanul adolescentului miop. Enigma Otiliei. Ultima noapte de dragoste... Mă iau prea în serios, nu-i așa? Tot ce spun și fac pare să conteze, dar de fapt nu, nu contează cu nimic pentru nimeni. Chiar și afirmația că nu contează este o voită încercare de dramatizare a situației, fapt ce denotă, evident, că mă iau prea în serios.
Cred că oamenii nu știu să accepte complimente pentru că nu au încredere în ei înșiși. Eu spun: "Ai o voce frumoasă" și primesc în schimb "Nu-i adevărat, mie nu mi se pare". "Dar nu te întrebam ce crezi tu despre asta, îți spuneam ce cred eu. După părerea mea ai o voce frumoasă." "Bine, atunci o să vorbesc mai mult la birou mâine pentru că am vocea așa de frumoasă." Acum nu dramatizez, e un exemplu autentic. Și cred că un simplu mulțumesc ar fi fost suficient pentru a rezolva onorabil situația de comunicare, chiar dacă ar fi fost doar un mulțumesc de complezență. S-ar fi evitat denigrările aduse propriei persoane sau măririle exagerate.



Și acum, piesa care dă titlul.